Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals.

Luni, 8 februarie a.c., în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani, care conducea un ansamblu rutier, înmatriculat în Republica Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență profesională în cauză, polițiștii de frontieră gălățeni au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind unul fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că l-a procurat de la un conațional, în schimbul sumei de 50 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCSM Galați a învins Steaua și a revenit în fotoliul de lider în Liga Națională de Hochei
Articolul următorȘi-a lăsat prietenul la volan și s-au ales amândoi cu dosare penale