Un bărbat a sustras un autovehicul pentru că a vrut să îi dea o lecție celei care parcase mașina în poarta fratelui său.

Un bărbat de 61 de ani, din municipiul Galați a luat o mașină din fața porții fratelui său pe 19 iunie. Autoturismul era condus de o femeie de 41 de ani, din comuna Pechea și a fost plasat provizoriu în acel loc, cu portiera deschisă și cheile în contact. Sesizarea a fost făcută în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Smârdan identificându-l la scurt timp pe pe prezumtivul autor al furtului.

Acesta le-a declarat polițiștilor că autoutilitara era parcată în fața porții locuinței fratelui său și, deoarece avea portiera descuiată și cheile în contact, a dorit să îi dea, în acest fel, o lecție celui care o parcase acolo, sustrăgând-o și circulând cu ea prin localitate.

Bărbatul, care la testarea alcoolscopică a prezentat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, este cercetat acum de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Articolul precedentNoi reguli de trafic – unde va fi sens unic?
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 7. Wikileaks de România