Un bărbat de 46 de ani a murit după ce a fost plimbat prin spitalele din Galați timp de trei zile, iar pacientul a fost internat doar când starea lui s-a agravat. S-a dovedit faptul că bărbatul nu avea COVID, ci pneumonie. Soția lui a făcut plângere la Spitalul Clinic de Urgență din Galați. Femeia reclamă faptul că soțul ei a încercat timp de trei zile să primească ajutor medical. El a așteptat zeci de ore pe băncile din curtea spitalului, unde i s-a refuzat internarea și a fost trimis acasă de mai multe ori deși se simțea din ce în ce mai rău, având febră și dureri în spate. În a treia zi, a ajuns din nou la spital în stare gravă și a fost introdus într-un container din curtea Spitalului Județean Galați unde a fost văzut de un medic. Ulterior, testul PCR a confirmat faptul că bărbatul nu avea COVID.

Soția lui spune că era vaccinat cu ambele doze și că nu avea probleme medicale. Ea consideră că bărbatul a murit de pneumonie deoarece nu a fost văzut de niciun medic timp de trei zile.

„A venit acasă, toată noaptea i-a fost foarte rău, iar luni dimineață a venit iarăși salvarea, l-a dus la spital, unde l-au băgat într-un container și i-au pus o mască de oxigen la gură. Între timp, și testul PCR ieșise negativ. Abia luni după-amiază l-a văzut un medic internist, care a spus că trebuie transferat la Spitalul TBC, deoarece are saturația mică. L-au plimbat degeaba la TBC, unde a fost refuzat, pentru că ei nu au concentratoare de oxigen mari. A fost trimis înapoi la Spitalul Județean, unde a mai așteptat câteva ore. Abia spre seară m-a sunat și mi-a spus că-l transferă la ATI. A ajuns să fie grav din cauza lor, pentru că el a venit la spital încă de vineri, dar nu au vrut să se uite la el și să-i dea un tratament. Din păcate, marți dimineață s-a întâmplat nenorocirea, și m-au anunțat că soțul meu a murit. Era un om fără probleme de sănătate”, a declarat soția bărbatului decedat.

Duminică dimineață, gălățeanul se simțea și mai rău. A fost sunată din nou Ambulanța, iar echipajul care a venit l-a dus la Spitalul Județean.

„Este vorba despre un pacient de 46 de ani, vaccinat cu vaccinul Pfizer, doza a doua o avea în august, pentru care am fost solicitați să intervenim pentru semne gripale, febră, tuse. Echipajul a ajuns la fața locului, l-a găsit cu impregnare virală, testul rapid antigenic a fost negativ. A fost transportat la Spitalul Județean, la serviciul de Urgență. Asta pe 31 octombrie. Ulterior, pe data de 1 noiembrie, a fost din nou transportat de la domiciliu la spital, cu tensiune și puls stabil, iar în data de 1 noiembrie, după-amiază, a fost transportat la Spitalul TBC, pentru consult de specialitate, și apoi a fost transportat înapoi la Spitalul de Urgență”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

Marți dimineață, femeia a fost anunțată că bărbatul ei murise în spital.

„Cu privire la aspectele sesizate în plângerea depusă în cursul zilei de ieri la secretariatul unității s-au demarat deja verificari urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal“, a precizat Violeta Șapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Andrei” Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentInfractorii din mediul on-line sunt și ei pregătiți pentru ”promoțiile” de Black Friday
Articolul următorArcada Galați a câștigat cu 3-1 meciul tur cu VK LVI Praga în Cupa CEV