O femeie de 29 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Costache Conachi, din orașul de domiciliu, în dreptul unui bloc, ar fi surprins și accidentat o minoră de 8 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, pe trotinetă.
Din cauza amenințărilor cu acte de violență din partea rudelor minorei, conducătoarea auto a părăsit locul producerii evenimentului rutier, s-a deplasat în parcarea unui market de pe strada Oțelarilor și a apelat la SNUAU 112, anunțând ceea ce se întâmplase. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați, respectiv din cadrul Secției 3 Poliție Galați, pentru efectuarea de verificări și luarea măsurilor legale care se impun.
Minora a fost preluată și transportată de un echipaj de la ambulanță la spital în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.
Conducătoarea auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest accident rutier.
Sursa: Realitatea de Galati