În cursul zilei de joi un bărbat a încercat să înșele un polițist pretinzând că e turc și a rămas fără combustibil la mașină.

În cursul zilei de joi, în jurul orei patru după-amiaza, un agent de poliție în vârstă de 40 ani, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, de la un post de poliție rural, plecase acasă cu autoturismul personal, în ținută civilă. Pe DN 24D, în apropierea releului din extravilanul localității Băleni, județul Galați, a observat pe dreapta o mașină gri cu numere de Bulgaria și un bărbat care îi făcea semne să oprească.

Agentul de poliție a oprit, iar cel staționat lângă mașina gri a încercat să-l inducă în eroare prezentându-se în limba engleză ca fiind cetăţean turc. De asemenea, a precizat că a rămas fără combustibil și are nevoie de bani, în acest sens oferindu-i spre vânzare un inel tip ghiul, din metal galben, despre care a susţinut că este aur de 18 k. A înmânat inelul poliţistului, iar când aștepta primirea sumei de bani solicitate, agentul şi-a declinat calitatea, a somat persoana să nu părăsească zona și a procedat la încătușarea acesteia. La scurt timp la fața locului a sosit și un echipaj de poliție solicitat pentru acordarea de sprijin.   

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana în cauză are 28 ani, este din orașul Urlați, județul Prahova și a fost susţinută la comiterea faptei de un alt bărbat, în vârstă de 26 ani, din aceeaşi localitate, acesta din urmă asigurându-i protecţia.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Tentativă la înşelăciune”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 244 alin.1 cu aplicabilitatea art. 41 Cod Penal şi complicitate la aceeaşi faptă, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Postului de poliție Băleni sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCOVID-19. Situația cazurilor noi din fiecare județ
Articolul următorCap și pajură, cu Oreste TEODORESCU și Cristi Diaconescu