A furat telefonul unei prietene şi l-a amanetat pentru 50 de lei

Un gălăţean a ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce i-a furat telefonul unei prietene şi l-a amanetat pentru suma de 50 de lei.

Poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 4 Galaţi au fost sesizaţi în legătură cu fapta de către o persoană de sex feminin, în vârstă de 21 ani. Acesta le-a declarat oamenilor legii că un cunoscut i-a sustras telefonul mobil. Sesizarea a fost înregistrată joi, 6 decembrie, la ora 19.00, iar poliţiştii au pornit imediat în căutarea făptaşului.

În urma verificărilor, a fost identificat un tânăr, de aceeaşi vârstă cu reclamanta, asupra căruia a fost găsită cartela SIM a telefonului sustras. Tânărul a declarat că a amanetat telefonul la un centru specializat din municipiu, contra sumei de 50 de lei.

Persoana depistată a fost condusă la sediul secției de poliție, în vederea întocmirii actelor premergătoare infracțiunii de furt. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşire fără drept a unui bun mobil din posesia altuia, fără consimţământul acestuia. Conform art. 228 alin. 1 Cod penal, această faptă se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.

Articolul precedentSalariul mediu brut în Galaţi a fost, în septembrie 2018, de 4.035 de lei
Articolul următorCSM Galați, a patra victorie din acest sezon împotriva steliştilor