A doua victorie la scor astronomic contra celor de la Marton Aron

A doua victorie consecutivă la scor astronomic reuşită de hocheiştii gălăţeni contra celor de la Marton Aron Sândominic s-a consemnat, sâmbătă seara, pe Pationarul Artificial „Dunărea”.

CSM Galaţi a zburdat şi de această dată în faţa tinerei echipe harghitene, obţinând o nouă victorie la scor de „maidan”, 20-0 (11-0, 5-0, 4-0). Reamintim, în partida de vineri seara, gălăţenii s-a impus cu scorul de 21-1.

Pentru gruparea antrenată de Vadim Şakraiciuk și Cornel Chiriță au înscris sâmbătă: Kiricenko 3, Baskov 2, Butochnov 2, Petrukhno 2, Zagidulin 2, Rybalko 2, Hildebrand, Mărcuş, Neznamov, Irimia, Fefelov, Petrică şi Zabludovski. De remarcat faptul că cele 11 goluri ale gazdelor din prima repriză au fost reuşite de 11 jucători diferiţi.

Duminică dimineaţă, de la ora 11.00, gălăţenii vor juca a treia partidă consecutivă cu Marton Aron, ultima din cele şase programate în acest sezon al Ligii Naţionale.

În clasament, CSM Galaţi a ajuns la 62 de puncte şi a depăşit, la golaveraj, Corona Braşov, astfel că a urcat pe locul al doilea. Pe primul loc, cu 71 de puncte, se află SC Miercurea Ciuc.

Articolul precedentAmendă de opt ori mai mare decât valoarea ţigărilor de contrabandă
Articolul următorVoleibaliștii de la CSM Arcada Galați au spulberat Steaua