Marți, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 17.50, pe D.J. 255, în localitatea Pechea, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton.

Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, de 33 de ani, a condus autoturismul pe D.J. 255, către localitatea Rediu, și, la un moment dat, ar fi acroșat un pieton care se deplasa pe partea carosabilă, pe aceeași direcție de mers.

Victima, un bărbat, de 46 de ani, a suferit mai multe leziuni, fiind preluată de un echipaj al S.A.J. și transportată la spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentAjutor de minimis, modificat la propunerile fermierilor!
Articolul următorJandarmeria Galați și-a prezentat bilanțul pe anul 2022