274 de elevi gălățeni au luat bacalaureatul în sesiunea de toamnă, conform rezultatelor făcute publice, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe portalul Ministerului Educaţiei.

La cea de-a doua sesiunea a bacalaureatului, august – septembrie, s-au înscris 1.142 de absolvenţi de liceu din judeţul Galaţi. 274 dintre aceştia au obţinut media generală peste 6.00 şi cel puţin nota 5.00 la fiecare disciplină de examen, astfel că au fost declaraţi admişi.

Cu media sub 6.00 au încheiat probele susţinute 661 de elevi, care au fost declaraţi respinşi. Alţi 207 candidaţi nu s-au mai prezentat la examene, deşi se înscriseseră. Procentajul de promovare al acestei sesiuni, înainte de contestaţii, este de 29,3% dintre candidaţii prezenţi.

Cea mai mare medie a fost obţinută de un elev de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tecuci – 9.56, care a obţinut două note de 10.00, la matematică şi informatică, şi un 8.70 la română. Cea mai mică medie dintre cei prezenţi la toate probele a fost obţinută de un absolvent al Liceului de Marină, care a încheiat bacalaureatul cu 2.66, după 3.15 la română, 1.25 la matematică şi 3.60 la geografie.

Contestațiile s-au depus în cursul zilei de sâmbătă, între orele 12.00 şi 16.00, la centrele de examen. Rezultatele finale ale bacalaureatului de toamnă vor fi afişate pe 6 septembrie.

Articolul precedentPoliţiştii de frontieră gălăţeni au prins un turc cu permis moldovenesc fals
Articolul următorUn gălăţean a fost accidentat mortal de un cetăţean moldovean