Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 50.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

 27.007 pacienți au fost declarați vindecați și 4.433 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.295 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

La Galați, GCS a raportat 2097 de cazuri, cu 47 mai multe față de ieri. Din informațiile oferite de autoritățile locale, în județ sunt 2100 de cazuri confirmate, 118 decese, 1103 pacienți vindecați și 18.103 de teste efectuate. Din numărul total de cazuri confirmate, 186 sunt cadre medicale de la focarul din Spitalul Județean. Dintre aceștia 115 cazuri au fost declarate vindecate.

Până astăzi, 2.343 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 30.07.2020 (10:00) – 31.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (22 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 39 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.456.

Dintre aceștia, la ATI sunt internați 409 pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.202.607 de teste. Dintre acestea 22.767 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.113 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.654 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.210 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 31 iulie. Pe teritoriul României, 4.458 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.530 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.525 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.